Umilință

7 octombrie 2015,ora 19:23,Parohia Coslada
  
 Celebrăm sărbătoarea Fecioarei Maria a rozariului. În aproape toate sărbătorile dedicate Fecioarei Maria se proclamă această evanghelie, anunțul îngerului Gabriel.De fapt este momentul încarnării verbului, al fiului lui Dumnezeu în sânul Mariei. Cred că, deși aceasta lectură s-a citit de atâtea ori, biserica, adică noi, ar trebui să fim întotdeauna ca și în fața acestui pasaj de evanghelie. Cu emoția că ceva important o să se întâmple, că nu depinde de noi, că nu trebuie să fac altceva decât să spun: fie voia ta. Aceasta se întâmplă cu noi când Dumnezeu ne aduce la liturghie, prin intermediul îngerului bisericii care este cuvântul ,mesajul lui.  
   Nu vă fie frică ne spune, cum de fapt îi spune și Mariei pentru că a-ți primit harul lui Dumnezeu. Cum să știu eu că am găsit harul care m-a ales pe mine, și pe tine? O știm cu siguranță pentru că fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, și-a vărsat sângele pentru noi. Acesta este un cadou gratuit. Cum să-mi fie frică de cineva care din marea iubire ce mi-o poartă și-a sacrificat unicul fiu? Cu acest dar Domnul ne acoperă cu tot ce este mai bun, spiritual și ceresc spune sfântul Paul în una din scrisorile sale. Nu se poate primi mai mult pentru că plenitudinea harului este însuși Isus. Este clar că Dumnezeu ne-a privit cu multă milă ca să facă ceea ce a făcut pentru noi. Să-l dea pe fiul lui și toate binecuvântările cu el, cu aceasta numindu-ne copii lui și făcându-ne în același timp moștenitorii propriei realități cerești. 
   Nu ai teamă. Pune-te în fața cuvântului lui Dumnezeu ca fecioara Maria, tremurând, dar nu de frică ci pentru că misterul îți dă fiori. Este ca și Isabela în fața femeii care îl avea deja pe Isus în pântece. Cine sunt eu de vine în vizită mama Domnului meu?  
  Vă spuneam acum câteva zile că lumea care ne înconjoară ar trebui să se înghesuie către biserică văzând-o cum aceasta așteaptă să nască ,așa ca și sfânta Fecioară. Ce avea să nască fecioara? Așa ca și biserica, cuvântul lui Dumnezeu, pe Isus Cristos. Acesta ne-a luat în primire cu totul atunci când s-a făcut propria noastră carne, propriul nostru sânge, propria noastră viață cu bucuriile, necazurile ei. Și până la urmă cu moartea. Așa cum noi încercăm să fim ca Isus, așa și el ne intră în propria realitate făcându-se unul ca noi. 
   Cum vede societatea de azi pe creștini? Unii spun; sunt niște oameni cu rituri, care cred în ceva de sus. Mai mult decât atât, suntem cei în care Dumnezeu a văzut simplitatea, umilința, nimicnicia noastră. Nu pretindem nimic din grandorile acestei lumi. Vrem ceva infinit mai mult; împărăția lui Dumnezeu. Pentru aceasta, așa ca și Maria, ne deschidem larg sufletul ca Dumnezeu să poată intra, să facă din mine proprietatea lui.   Dacă biserica, creștinii fideli în general nu arătăm lumii că suntem posedați de spiritul lui Dumnezeu atunci este greu ca ceilalți să poată înțelege în ce constă acest braț puternic ce face minuni cum a făcut cu fecioara Maria. Cu ce se deosebesc acești creștini? Pentru că ne-a schimbat modul de gândire, ne-a luminat. Acum suntem convinși că Domnul are o mână puternică, mâna care doboară orgoliul acestei lumi și-l înalță pe cel mic.
  Când noi, biserica apărem ca cei mai umili de pe pământ, că nu avem altă speranță decât de la acel care este unic și atotputernic, inima noastră crește în piept. Așa a simțit și fecioara Maria, că Dumnezeu este în ea, puternic, tremura de emoție, nu de frică. Nu poți să ai frică de nimic când părintele tău ceresc este cu tine. Ce a făcut Dumnezeu pentru mine ca eu să nu tremur în fața nimănui? L-a sacrificat pe Isus, propriul copil. Ce demonstrație de iubire mai mare ți-ai dori? L-a sacrificat pentru ca Isus Cristos să fie în mine un izvor nesecat de viață nouă, în care identitatea mea să nu fie cu a celor de pe pământ ci cu cea a lui Dumnezeu.  
  A înțelege evanghelia, a fi cu Isus, a avea har este lucrarea lui Dumnezeu. El îi doboară pe cei puternici de pe tronurile lor, și nu se referă la politicieni, președinți, papi ci la cei care vor să se ridice prin ei înșiși, să fie ei Dumnezei, să pună aceasta realizare ca fiind a lor ,a omului. Cine ridică lutul de la pământ și-l face să se așeze, înveșmântat ca un prinț, pe tronul lui Dumnezeu? Nici banul, nici politica, nici imaginea ta, nici dacă ești o vedetă, nimic. Nimic din această lume numai acel care este puternic și face lucruri minunate în mine cum a spus fecioara.
  Biserica trebuie să aibă atitudinea Mariei din acest pasaj din evanghelie. Domnul s-a fixat în tine, nu te uita în lături, nu fugi, lasă-te modelat de el. Dumnezeu vrea să facă să lăstărească muguri de viață din sânul bisericii așa cum a făcut-o din sânul Mariei. Și aceasta în fiecare moment care s-a scurs de 2000 de ani încoace. În zilele de azi ne vine rândul nouă să trăim cu oamenii acestor timpuri care nu sunt nici mai buni și nici mai răi decât alte generații. Dar cum o să fie aceasta?
   Începem să ne agităm, mai ales păstorii zilelor noastre, încercând să rezolvăm problemele, să vedem, cum facem, cum o să fie? Umplând agenda de întâlniri, activități, reuniuni, demonstrații? Nu, categoric nu. Pot să fac o mie de lucruri la biserică, dacă în inima mea nu se formează Isus totul este în zadar, nu servește la nimic. Atrag numai atenția și pierd timpul de pomană. 
   Cum o să fie, ce o să fac spune fecioara Maria, eu nu am cunoscut bărbatul, omul? Spiritul lui Dumnezeu știe, lasă-l s-o facă. Te va acoperi cu umbra lui, o să pari un nimeni. Atâta timp cât biserica crede că prin ea însăși poate face totul numai ca ceilalți să vadă ce puternică este între puterile acestei lumi, nu o să reușească nimic. Și aceasta pentru că nu lasă pe Duhul Sfânt să lucreze. Pentru noi, pentru biserică este important să cobori, să fi umil. Să recunoști că numai prin puterile tale și fără ajutorul harului dumnezeiesc n-o să reușești să te ridici de la lutul care ești nici măcar o palmă mai sus. Lasă ca Spiritul Sfânt să scoată din tine a doua natură care o ducem în noi, pe care Dumnezeu a pus-o acolo și care este Isus Cristos.
   Toți îl avem înăuntrul nostru, important este să-l lăsăm să se manifeste. Să o facem cu încrederea că o să arătăm lumii tot ce avem mai bun în noi. El o să-ți dea forța să fi înțelegător cu toți cei din jurul tău, buni sau răi. Ce ușor o să fie după aceasta să ierți, să fi indulgent adică să te pui în locul celuilalt. În boala lui, în sărăcia lui, în dezamăgirile și necazurile lui. O să te simți ca o picătură de ulei care încet încet se filtrează ,îmbibă, face ca orice asperitate să dispară, să nu se audă nici un scrâșnet, nici un oftat. Știm că uleiul este un simbol al păcii, al unsului lui Dumnezeu. Uleiul nu cunoaște limite în a se răspândi, impregnează tot ce atinge.  
  Clerul, format din toți cei care au o funcție în biserică, fie ea cât de mică ,cei  din ierarhia bisericească implicați în acțiunile pe care aceasta le face, suntem preocupați de ce o să fie. Cum, de ce, unde, ce o să fie după aia, ce-i de făcut pentru ca Isus să se arate și celorlalți? Ca și inima lor să se umple de asemenea de harul lui Dumnezeu, de milostenie. Dacă n-o să abandonăm planurile făcute, cum a făcut-o și sfântul Iosif care avea și el planul lui, acela de a abandona pe maica sfântă nu lăsăm loc ca grația lui Dumnezeu să-și facă loc în viața noastră. Uită de planuri, afară cu ele din mintea noastră, acuma totul este al celui de sus. Trebuie doar să încerci să intri în misterul și în conștiința lui Dumnezeu și să spui ca și Maria; aici este sclavul tău, nimic altceva. Fa-că-se sau ,fi-e vo-ia ta să fie răspunsul tău. Nu: o să fac ce tu îmi spui. Nu. Fă tu Doamne ce spui că vrei să faci în mine.
    Biserica trebuie să învețe aceasta lecție dar mă tem că nu este ușor. Suntem plini de mândrie și nu mă refer la aceea de a-ți dori să ajungi undeva sus pe treapta societății, lucru care de asemenea este rău. Mă refer la orgoliul că ceea ce o să fac ,o să fie prin puterile mele și prin mintea mea.  
  Mai demult, îmi spunea un preot tânăr pe punctul de a prelua o parohie într-un sătuc uitat de lume; am să întorc cu dosul în sus dacă v-a fi cazul acest sat, de la primul până la ultimul, o să fac, o să dreg numai să-i aduc la biserică. I-am spus: liniștește-te, dacă ceva o să se întâmple în acel sat o să fie prin lucrarea Sfântului Duh. Și aproape sigur fără să conteze cu acțiunile pe care tu vrei să le faci. Ai grijă să nu încurci mai mult decât să ajuți. Un lucru bun poți face: să fi umil, să adopți atitudinea sfântului Iosif când i s-a spus să o ia în casa lui pe fecioara Maria. Du în casa ta ceea ce biserica duce în pântecele ei, pe Isus. Cine o să aibă ochii și mintea deschisă o să vadă și o să înțeleagă. Acest lucru nu mai depinde de tine ci de duhul lui Dumnezeu. De aici încolo nu trebuie să faci nimic, încearcă numai să nu pui piedică Duhului Sfânt în ce are acesta de făcut. În acel moment,  tânărul preot a devenit serios, gânditor, oprit brusc din elanul pe care îl avea și-mi spune; am să te rog să-mi fi îndrumător spiritual. Altă greșeală. Uite cum vine treaba, pe mine nu o să mă ai ca îndrumător, dar dacă vrei unul cu adevărat cere-i Spiritului Sfânt acest lucru.Fi umil, coboară-te până la nivelul celui mai prăpădit din sat și lasă duhul lui Dumnezeu să-și facă treaba mai departe.
  Ce a făcut sfântul Iosif nu este lucrarea lui, nu este meritul lui, nu a făcut nimic altceva decât cu umilință să asculte vocea Tatălui. Cum acesta a luat-o pe Maria în casa lui așa să iei și tu biserica în inima ta, să o iubești și să fi umilul ei servitor. Nu o biserică din ziduri, statui sau cler ci aceea formată din mine și din tine, din cei dragi și mai ales din cei pe care nu-i suporți.
 
      Juan Bernardo, preot