Căsătoria

 4 octombrie,2015,ora 12:34,Parohia Coslada


 Dragii mei frați, cuvântul lui Dumnezeu  este etern, nu are etape și nici schimbări de sens după mentalitățile și cerințele lumii  într-un moment dat, după teoriile noi care apar și după noile ideologii. El aduce lumină la toată umanitatea. Vine în această zi cu o mare forță de adevăr, din partea lui Dumnezeu care ridică la gradul de divin iubirea omenească, în special iubirea dintre soți, cei care s-au legat în fața lui  să facă din propriile vieți una singură, ca și o oglindă a gloriei celui preaînalt. Este imaginea lui Dumnezeu însuși care este iubire, fără fisuri, și fără umbre. Știm, este adevărat că firea omenească este încercată încă de la începuturi și că doar prin puterea ta nu poți să atingi un țel atât de îndepărtat ca și cel care ni-l propune Isus. Acesta ia ca argument relatarea despre crearea omului și începutul primei iubiri omenești. Pentru aceasta venim să ne unim cu Isus Cristos ca să ne ia de mână și să ne ridice dintre necazurile noastre, din greutățile vieții, din inconvenientele care apar în relațiile interpersonale.   

Conviețuirea nu este întotdeauna ușoară, cum de altfel, toate lucrurile serioase care afectează profund viața nu sunt ușoare. În special când unul, în perfectă cunoștință de cauză a luat decizia de a nu mai aparține lui însuși .Este atunci când ai pronunțat în fața lui Dumnezeu acel da, spus cu convingerea absolută că-l vei respecta toată viața. După proiectul lui Dumnezeu trebuie să mă identific, să mă văd, să fiu în inima celuilalt, celui căruia îi consacru fără nici o limită viața mea întreagă. Faci din această dăruire o imagine vie de ceea ce a făcut Isus Cristos  pentru tine și pentru toată biserica, soția lui. Ne-a iubit până în ultima clipă fără să ne ceară  nimic, fără să țină cont de infidelitățile noastre, începând cu ale mele.   

Modelul lui Isus, model de iubire deplină este să renunți la tine ca să-l ridici pe celălalt în căsătorie. Fiecare din cei doi renunță la el însuși pentru a se regăsi pe deplin în celălalt, așa făcând nu doi indivizi care fiecare ar merge după propriul egoism personal, pe care de altfel toți îl avem, ci crearea unei singure realități. O singură carne, o singură inimă, un singur suflet, un singur proiect cu Dumnezeu în mijlocul slăbiciunilor omenești pe care cei doi le au, pentru a susține acest proiect. Când vin fariseii la Isus ca să-l pună la încercare într-o problemă atât de delicată, acesta le reamintește proiectul lui Dumnezeu în cel privește pe om și demnitatea pe care omul o are de a fi imaginea vie a Tatălui. Nu ca o frunză îngălbenită care este purtată de vântul ce bate în acel moment și în final termină la pământ. Omul nu poate termina pe jos, la pământ, el trebuie să ajungă sus în inima lui Dumnezeu, de unde de fapt a ieșit cum spune apostolul în a doua lectură.  

Cel care sfințește este Isus Cristos și cei sfințiți suntem noi, pentru același amor al lui Dumnezeu care ne pătrunde, ne invadează și ne identifică provenind din același ,care este Dumnezeu Tatăl. Eu, ca și creștin nu sunt cetățean al acestei lumi, această lume cu moduri de gândire atât de schimbătoare, de modul că ieri era și azi nu mai este, pentru că suntem în progres. Sunt cetățean al împărăției din ceruri spune sfântul Paul, patria mea este inima lui Dumnezeu, fratele meu este Isus care este înțelepciunea Tatălui și vrea ca și eu să am în minte și în suflet, același mod de gândire și simțire.  

 Cristos pune în fața fariseilor, ca și noi în fața lumii care ne întreabă dacă iubirea este puternică sau fragilă, secunda relatare a creației. Mulți alții ,inclusiv creștinii spun; ce este aceasta că Dumnezeu a luat o coastă și a făcut-o pe femeie. Această povestioară nu mai ține nici la copii, care deja ascultă povești cu mult mai multă violență decât în aceasta. Nu există un limbaj mai sublim care să exprime atâta iubire cum este limbajul mitic, poetic. Vorbește  Dumnezeu și care este izvorul iubiri omenești, de modul în care omul cheamă pe nume tot ce Dumnezeu a creat. Nu găsește însă nimic la care să-i poată pune numele lui însuși. Totul este frumos în jur dar nimic nu ajunge să fie ca el ,ceva în care omul să se vadă pe el însuși, cu care să aibă o relație atât de intimă încât să i se topească inima după celălalt și amândoi să fie una. Nimic din toată creația nu ajunge la această culme.  

Omul se simte singur când nu are experiența de a fi iubit fără limite dacă în viața lui nu trece prin această experiență. Este o viață trăită în letargie, trăită numai pentru a muri, fără a ști de ce și cum ne-am izolat, fără un viitor ,fără speranța în celălalt. Cu celălalt. Poetic vorbind, ar trebui să-mi smulg din piept celălalt eu din mine. și acesta să fie carne din carnea mea, os din oasele mele, care să poarte numele meu. Dumnezeu, cu aceste cuvinte de o frumusețe admirabilă ne prezintă femeia pe care a creat-o din necesitatea interioară a bărbatului, mai bine spus din propriul suflet. Ne-o prezintă ca și un cadou de neimaginat din partea lui. Numai așa Adam, omul, cum suntem toți de fapt, poate să vadă darul lui Dumnezeu care poate fi soția sau soțul, și să spună din tot sufletul: în tine mă văd, în tine simt, în tine sunt. Dacă prin anumite circumstanțe rup această legătură de iubire, mă sacrific pe mine, simt că eul meu trebuie să se rupă în două și aceasta, pentru că până în acel moment formam doar un singur corp, o singură inimă, un singur suflet. Îmi fac eu însămi o rană mortală și mă întorc la singurătate. Este adevărat că unul poate greși, în orice lecție serioasă de viață unul a putut comite o eroare și să nu mai fie iertat .Isus are o excepție la acest proiect, la acest ideal al omului, cum și apostolii au câteva excepții.

  Biserica în acest caz trebuie să fie ,din iubire și caritate față de om , înțelegătoare ,să arate compasiune. Nu totul este roz în conviețuirea umană, cum nu este nici în preoție și nici în viața monahală. Vă spuneam la început că cel ce ia o decizie pentru totdeauna nu-i este ușor ,nu trebuie s-o ia în grabă și fără să gândească profund pentru că nici viața, nici iubirea nu sunt lucruri simple. Este ceea ce  ridică omul și îi dă importanță acestuia în toată creația. Unul poate lua o decizie greșită mai ales dacă a luat iubirea încă din primul moment cu o anumită frivolitate, ușurință. Iubirea nu o cauți, nu o găsești, nu o realizezi. Iubirea care eu însămi mi-o propun este că vreau să exist, vreau să mă realizez. Dacă nu, o să trăiesc în deșertul singurătății vieții mele. Poate să fie o dragoste de soț sau o dragoste vocațională sau poate fi un amor de dăruire către ceilalți din toată inima, cu tot corpul și cu tot timpul meu. Dragostea nu merge cronometrată, nu se calculează în minute sau ani. 

 Este bine să avem ca model de dăruire totală dragostea lui Isus față de soția sa, biserica. Biserica lui Isus ești tu, și eu, și toți care credem în el. A avut motive mai mult decât suficiente de a-mi da scrisoare de despărțire, mie, Juan Bernardo, pentru toată încăpățânarea mea de a nu fi ca el. Am și eu păcatele mele, infidelitățile mele, fragilitatea mea pentru că suntem săraci, ne lipsesc forțele. Pentru aceasta , într-o căsătorie creștină se propune să-l pui pe Isus Cristos ca și piedestal, pentru viața ce urmează să o trăim în comun. Nu mă refer la cei care trec pe la biserică numai să rămână cu niște poze îmbrăcați de miri, acest matrimoniu este nul încă de la intrare. Nu am spus că nu există, spun că este nul. De aceea spun că biserica ,apelând la înțelepciunea lui Isus trebuie să știe ce este de fapt, ce este ceea ce a unit Dumnezeu și ce este ceea ce nu a unit, chiar dacă în aparență vedem altceva. Doar nu credeți că Dumnezeu unește două persoane numai pentru că pronunță doua litere în fața preotului. Dacă în adâncul sufletului celor doi miri nu există nici o fărâmă de credință, puteți fi siguri că, deși vor ieși pe ușă în văzul tuturor ca uniți în căsătorie, în fața lui Dumnezeu nu are nici o valoare. El nu participă la uniuni care-l includ numai pe el, sau pe el și cel mult, pe unul dintre miri.  

Multe căsătorii care s-au făcut în biserică, sunt nule încă de la intrare pentru că nu vin măcar cu intenția de a fi ca și Isus Cristos, o pâine ruptă pentru celălalt, un sacrificiu. Vreau să spun, cum să fac sacră viața mea dacă eu îmi întorc fața către altă persoană? Cu sănătate sau boală, sărac sau bogat, precum și în momentele cheie, tensionate ale vieții ce poți face? Tu poți duce singur toate acestea? Eu nu. Nici măcar vocația preoțească ce credeam că o am. Avem nevoie să cerem întotdeauna ajutorul lui Dumnezeu, să-l punem mereu în mijlocul nostru în așa măsură încât  să fiți ca și lăstarii de măslin în jurul trunchiului. Marea problemă dragi frați, a societății și a tinerilor din zilele noastre este că multora le lipsește experiența că dragostea este de neînvins, că este eternă. Iubirea este divină, este o flacără, un foc al lui Dumnezeu cum spune Cântarea cântărilor. Fie un copil, fie un adolescent, le lipsește siguranța că iubirea absolută este fără limite și pentru întotdeauna. Aceasta se întâmplă la mare parte din tinerii noștri care par să fie o generație moartă. Nu au găsit în familie  acea iubire fără obstacole, fără limite. Dacă ei nu văd o dragoste adevărată între tatăl și mama lui, vreau să fiți convinși că fii noștri își dau seama de acest lucru, nu vor crede niciodată că Dumnezeu poate să țină la ei infinit mai mult. 

Nu se pune problema de a le vorbi despre iubire, iubirea nu se spune, se demonstrează, aici este vorba de a-i educa de la experiența că dragostea din familie nu este numai bucurie ,plăcere ,care de fapt sunt, ci capacitatea care există în acea casă de o iertare fără limite, de o milă absolută pentru că știm că nici celălalt, nici eu, nici tu nu suntem Dumnezeu. Cealaltă persoană nu este nici ea Dumnezeu ,nu pot căuta ca ea să fie ca un Dumnezeu pentru mine, să-mi completeze toate lipsurile. Ea are lipsuri cum și eu am lipsuri, cel care nu le are și ne poate ajuta este Isus. Pe el trebuie să ne clădim căsătoria, dragostea și orice tip de vocație pe care o ai. Orice o să faci sau ce o să vrei să faci, fă-o cu forța lui Isus Cristos zice sfântul Paul. Când un matrimoniu este rupt sau este pe punctul de a se rupe eu întotdeauna le spun; când a-ți început să simțiți că șchioapătă relația voastră de ce a-ți lăsat ca această fractură să se mărească, de ce nu a-ți cerut împreună, deodată, nu fiecare în parte ajutorul lui Dumnezeu? Să strigi: tu, tu care ai făcut alianța între noi restaurează acea iubire care la noi oamenii câteodată slăbește sau dispare. Doamne, tu faci minuni, tu care ai dat viață când nimeni nu mai credea-o să-mi spui acuma că o căsătorie nu are remediu, că nu poate fi salvată? Și amândoi spuneți împreună, Doamne, hai și vezi că aici diavolul și-a făcut treaba bine, ne ajunge deja apa la gât, pune te rugăm forța pe care noi nu o avem. Când este pe punctul de a se rupe un matrimoniu, se mai întâmplă să vina la mine să-i ajut, întotdeauna vine unul, nu amândoi. Cum vedeți voi această persoană cu trupul despicat, cu jumătate din el lipsă? Câteodată nici jumătatea pe care o vezi nu mai trăiește, nu respiră, nu-i bate inima. N-are pentru cine. Fără voința și puterea ta Doamne iubirea noastră moare, dar cu tine o să ne întoarcem la viață.

  În viața preoțească și eu trec prin mari crize mai ales dacă mă aflu printre persoane creștine reci, fără forță, fără pasiune. Câteodată să știți că la câte unul îi merge rău în toate și atunci nu-i rămâne decât abandonul. Invocați-l pe Domnul zi și noapte, cu lacrimi și post. Doamne vino și salvează aceasta, vocația care mi-ai dat-o, totul ce-am făcut contând pe tine. Acum nu poți da înapoi și să mă lași fără speranță. 
   
  Juan Bernardo, preot