Imaculata

27 septembrie 2015,ora 12:36 
    Betlehem, tu, cel mai mic oraș din Iudea, din tine o să iasă un rege, care o să fie salvatorul ce va aduce pacea pentru totdeauna. Și tu, parohia cea mai mică din orașul nostru, deschide-ți inima la vestea cea bună ce ne spune ca și Mariei: din tine o să iasă cel care este lumina și pacea lumii, lumina și pacea pentru sufletul tău în primul rând.   Celebrăm iubiți frați, cu o bucurie imensă, cu emoție nașterea acelei femei care face pentru toată omenirea ca noaptea să se micșoreze. Noaptea ignoranței, noaptea de teamă. Noaptea totul se vede deformat, este momentul când societatea întreagă sau o simplă persoană judecă totul pornind de la frică, de la întuneric. Lucruri simple par ceva de speriat. Când se luminează vedem că nimic nu este real, ce ne înconjoară este de fapt mai frumos, la lumina zilei apare în fața noastră creația lui Dumnezeu cu fecioara Maria în chip de auroră de dimineață.    Este atâta nevoie de adevăr în această lume, că noi, biserica, nu putem fi altceva decât zorii de zi ai lui Cristos așa cum a fost și Sfânta Maria. Să ducem felinarul fidelității în mâinile noastre așa ca și fecioarele prudente din evanghelie, pentru ca omul să nu se împiedice de necazurile acestei vieți și să se piardă. El trebuie să pășească pe drumul pe care Dumnezeu ni l-a arătat cu atâta înțelepciune și dragoste cu unica lui dorință de a ne simți iubiți și împliniți.
   Profețiile făcute cu multe secole înainte, că Isus avea să se nască din pântecele binecuvântat al fecioarei Maria, vorbeau deja de o mamă, mama în care toate generațiile și-au pus speranța. Profeții anunțau că lumea o să fie sub talpa grea a păcatului, a morții, și aceasta până când maica lui Dumnezeu o să nască. Odată ce va naște, ne fixăm privirea în acel care este pacea, acel care a luat asupra sa păcatele lumii și frica de moarte. Toate le-a luat pe umerii săi și le-a distrus pe cruce, iar Maria, lângă cruce este cea care dă mărturie că puterea lui Dumnezeu este mântuitoare.    El o să scape poporul său de păcate. Nici o veste nu poate fi mai bună în toată istoria umanității. Așa omul poate să stea drept și să privească în față soarele dreptății care este Isus Cristos.
   Aportul Mariei este să nască, ea este pentru toți oamenii, pentru toate creaturile încă de la începutul veacurilor o speranță anunțată de însuși Dumnezeu în momentul în care omul îi întoarce spatele dragostei acestuia.  O femeie care o să strivească șarpele adică tot ceea ce ne înveninează și ne inoculează moartea. O femeie va călca capul șarpelui când acesta va încerca să o muște de picior. Maria reprezintă de fapt promisiunea împlinită a lui Dumnezeu care nu-l abandonează pe om și care în Isus s-a făcut Emanuel, Dumnezeu este cu noi .Este Dumnezeu cu tine ,apărătorul tău, scutul, cetatea în care tu ești în siguranță și aceasta este Isus Cristos. Dumnezeu nu vrea să mântuiască lumea fără ca noi să spunem da. Este cineva, care în numele tuturor, reprezintă speranța de veacuri, de când omul este pe pământ și până la sfârșitul veacurilor. Viața ne-a fost dată ca un dar ,iar acesta Dumnezeu nu ni-l ia înapoi când murim ci vrea să ne dea însutit prin fiul său care este însăși viața. În el trăim, ne mișcăm, existăm pentru că el se bizuie pe noi. Și toate acestea prin vocea care a spus DA, a unei domnișoare din Nazaret.
   Când Mariei i se propune planul lui Dumnezeu în slujba umanității răspunsul îl cunoaștem toți: aici este sclava ta Doamne, fă ce vrei. Să se împlinească voia ta, sunt aceleași cuvinte pe care Isus ,mai târziu ne învață în rugăciunea către tatăl. Facă-se voia ta, nu voia noastră, atât de confuză și contaminată de egoism ci a ta ,care este pură și de o generozitate absolută. Tu te-ai dat pentru noi, în carnea fiului tău, pus în sânul virginal al fecioarei Maria. Să ne apropiem de Maria este ca și cum te-ai apropria de paradis, raiul pe care Dumnezeu l-a creat, în care nu trăiesc nici șerpi  și nici fructul veninos pe care acesta îl oferă. Fructul care crește din Maria este al unui nou paradis, este fructul salvării care atârnă de arborele glorios al crucii. Dacă-l mănânci nu o să mori, aceasta a fost promisiunea șarpelui către Eva. O să ajungi să-l cunoști pe Dumnezeu, o să fi înțelept ca el, o să ști ce este bine și ce este rău.
  Dumnezeu nu vrea pieirea voastră, așa că dacă o să mâncați din acest fruct ieșit din Maria n-o să muriți. Acest lucru ni-l spune și lumea ,fără încetare. Dacă tu o să accepți tot ce-ți ofer, așa cum diavolul îi oferea lui Isus în deșert, am să te fac stăpân peste toate. Noi de fapt am ajuns să fim sclavi la toate acestea pentru că diavolul este mincinos și încă de la început după cum ne spune Isus. Dar Cristos este adevărul, și în el este fructul vieții veșnice. Când eu îl mănânc pe Isus sub forma pâinii și a vinului mănânc cuvântul lui care este dulce ca mierea după cum zice Scriptura. Mâncat sub forma pâinii rupte și împărțite, este viața eternă la care visăm cu toții să ajungem într-o zi. Spune sfântul Paul: nu sunt eu care trăiește și vorbește acuma, este Cristos cel care locuiește în mine. Dacă sunt eu cel care trăiesc în mine, viața aceasta are o limită, iar la final ,cu toate succesele pe le-ai avut termină în faliment, în moarte. În Isus Cristos nu există dată de expirare pentru nimeni, nu numai că o să trăiesc în veci dar o să mă asemăn feței lui.
   În Maria, a fost același spirit al lui Dumnezeu care cu umbra lui a dat viață în ape și de acolo te naști tu și eu. Și toate acestea într-un proces lent, delicat, supravegheat de Dumnezeu care nu abandonează lucrarea mâinilor sale care ești tu. Și toate acestea ca să câștigi viața eternă. O să spui: nu sunt demn, sunt un păcătos, dar, s-a născut această femeie, Maria ca ea să-ți aducă tot ceea ce tu nu poți. Dumnezeu ne dăruiește pe acel care este plinătatea, scăparea. El a plătit pentru noi, ne-a scos din ghearele morții iar prețul a fost sângele celui pe care Maria l-a născut.   Suntem binecuvântați, îngerul spunea: salutări Marie, cea plină de grație. Și noi o salutăm așa iar ea ne răspunde în același mod ca și mama noastră. Am învățat de la ea că Isus trăiește și în interiorul nostru așa cum a trăit în sânul ei.   Biserica are în sânul ei pe Isus Cristos ca și cuvânt și forță a lui Dumnezeu, ca sfat ,ca mântuitor care m-a salvat de la moarte, care mi-a pus picioarele pe o stâncă.
  Ce putem face? Să strigăm în urale către mama domnului nostru, așa cum femeia din popor a strigat: binecuvântat pântecele care te-a purtat și sânul la care ai supt. Și noi putem spune în biserică același lucru. Toți facem parte din ea, suntem fii ei. Binecuvântată ești tu ,biserică, tu care în ciuda faptului că suntem păcătoși ne asiguri că am fost spălați cu sângele Domnului nostru. Binecuvântată ești tu biserică care l-ai născut pe Isus pentru mine. Dragostea bisericii provine din aceasta convingere, nu pentru ca ea ar fi perfectă. Trebuie și ea să se înnoiască mereu, dar cum să o facă? Doar unită la Isus, niciodată despărțită de el. Făcând din Isus Cristos rațiunea de a exista. Prin intermediul bisericii mi-a fost dată speranța.
   Consătenii lui Isus, când l-au auzit în sinagogă spunând că s-au împlinit vremurile și că el vine să vindece inimile rănite, să-i elibereze pe cei care se simt sclavi, oprimați, să dea viață celor care se simt morți, răspund: cine este acesta? Știm că ești uman, aceasta spune și azi lumea când nu vrea să primească harul lui Dumnezeu. Cum poate un om ca mine să-mi facă daruri divine? Domnul tot este un har, un cadou. Spuneau: cine ești ,te cunoaștem, te-am mai văzut. Dar nu, nu îl cunoșteau, ei îl vedeau doar pe dinafară, vedeau omul. Așa ne văd și pe noi, de aceea, trebuie să luminăm cu lumina din interiorul nostru, așa cum se văd ferestrele bisericii în bezna de afară când înăuntru strălucește soarele Isus. Ce culori frumoase se strecoară printre sticlele colorate. Ce față a bisericii văd cei care stau în noapte afară iar aceasta este luminată tare în interior? Dacă eu văd o biserica veche, întunecoasă, chiar dacă pe dinafară este frumoasă nu o să găsesc în ea splendoarea luminii, cea care trece prin vitralii, lumina lui Isus și a sfințeniei lui Dumnezeu.
  Dacă noi, biserica ,nu trăim aprinși de lumina lui Cristos atunci lumea n-o să vadă nici o rază ieșind pe geam, n-o să vadă că îl ducem în sânul nostru pe Isus mântuitorul. Dacă o să fie credincioasă, în biserică și prin biserică o să se împlinească tot ce a spus Domnul. Dacă o parohie este credincioasă evangheliei pe care o ascultă o să fie binecuvântată de toate generațiile. Urmașii tăi o să te  binecuvânteze pentru că ai păstrat pentru ei lumina din interiorul tău, am văzut din nou că frumusețea bisericii nu constă din pereți și tablouri ci de lumina care vine de la Isus Cristos. Du această lumină peste timp, nu rămâne ca un templu stins, în întuneric ci unul în care să se vadă gloria lui Dumnezeu.
  Promisiunile lumii acesteia nu se împlinesc, oricare ar fi ele nu o să-ți dea niciodată viața eternă. Au venit magi din orient căutând pe acel care va fi regele universului ,acela care o să aibă grijă de lucrarea Domnului, ca păstor și rege. Ce spune sfântul Luca? L-au găsit împreună cu Maria, mama lui. Nimic de Iosif, în acel moment era doar mama cu fructul binecuvântat. Noi formăm ceea ce este sfânta mamă, biserica. Unde va întâlni omul de azi, așa de pierdut, orbecăind prin întuneric pe cel care este adevărul și lumina, pacea și dreptatea? În brațele bisericii. Vreau să spun că în tine Anton, în tine Veronica, în tine Ștefan. Oferă-l pe Isus și celorlalți așa cum Maria l-a născut pentru toți oamenii. Să ajungă să fie în ei o revelație atât de mare încât din gura lor să iasă acel strigăt: fericit pântecele care te-a purtat. Fă Doamne din umila noastră parohie acel pântece de unde să iasă acel care este binele și pacea tuturor, Isus Cristos.
 
     Juan Bernardo, preot