Iertare

Așa cum zăpada și ploaia cad din cer ca să îmbibe sămânța spune Dumnezeu prin gura profetului Isaia așa o să fie și cuvântul meu. Cuvânt care cade și umple uscăciunea care este bucata de lut ,omul. Asta când nu deschidem umbrela mândriei, ca ploaia de cuvinte să nu ne atingă. Trebuie să ne lăsăm udați de cuvântul Domnului mai ales când inima noastră este ca un deșert. În societatea de azi după cum vedeți această zonă deșertică este tot mai mare. Și nu numai la nivel spiritual, religios, chiar la nivel uman. Cultura, la modul general este seacă, la fel ca și sufletul omului. Cultură care mai nou nu este numai seacă, este de-a dreptul plină de boli. Avem puține fraze la îndemână cu care să ne exprimăm și trebuie neapărat să conțină câteva cuvinte de ocară către te miri cine.

   

Biserica este pusă ca să lumineze, pentru toți. Tonul pe care cuvântul vine spre tine poate fi dulce, calm iar alteori poate fi poruncitor, acru. Așa făcea și Isus. La cei blânzi și umili vorbele veneau ca și o mângâiere iar la cei care resping bunătatea lui Dumnezeu, adevărul de fapt, gol și neiertător, vorbele vin ca și un ciocan pneumatic. Pur și simplu te strivesc. Și nu pentru lipsa compasiunii, oricât de aspră va fi dojana să fi sigur că o face din iubire. Cuvinte atât de grele, spuse direct în față nu s-a pomenit în toată istoria iudeilor. Aceștia îl urau pe Isus, o ură de moarte, pentru adevărul care-l spunea despre ei. Din iubire.

   

Pentru toți acești farisei ai zilelor noastre trebuie să ne rugăm, să nu uităm că și pentru ei a fost vărsat sângele lui Cristos. Există un fel de supărare, de aversiune, să-i spunem sfântă împotriva celor care nu fac ceea ce trebuie. A avut-o și Isus când a pus mâna pe bici și i-a scos din templu dar de la aceasta și până la ura de moarte este cale lungă. Te poți supăra și tu ca părinte pe unul dintre copii dar aceasta nu înseamnă că îl urăști.

   

Să continuăm cu metafora ploii care cade pentru a da recolte, a da viață. Așa s-a întâmplat în Cristos. Adevăratul cuvânt, făcut om coboară din cer, vine ca și o ploaie binefăcătoare pe acest pământ atât de uscat. Dumnezeu a creat acest pământ ca o grădină înfloritoare dar omul, ca o adevărată lăcustă a distrus tot, lasă după ea numai pârjol. Dumnezeu ne-a dat ploi și prin gura profeților, prin însăși istoria salvării poporului evreu. N-a fost suficient, a trebuit până la urmă să-și trimită fiul iubit, un râu plin de viață. Viața însăși.

   

Când citesc din cărțile profeților întotdeauna am în minte pe Isus crucificat. Tot ce spun profeții duc la această imagine. Este mai ușor de înțeles vechiul testament dacă-l ai în fața ochilor pe Isus crucificat. În acest Cristos pe cruce se împlinesc toate scripturile. Cu brațele deschise, acolo pe tronul preferat, crucea pare ca o carte deschisă, plină de învățături. O pot citi toți, este pusă la înălțime ca să se poată vedea, este pusă în amvon, pe cruce.

   

Isus se transformă în ploaie adevărată atunci când din coasta sa iese apă și sânge. Este ca și o fântână pe un deal și noi mai la vale în așa fel că spiritul nostru, sec de multe ori și conștiința noastră aridă să poată primi această apă. După ce ne îmbibăm bine cu apa vieții, cuvântul lui Dumnezeu, dragi frați, de aici încolo ni se cere să dăm fructe. Un pământ care nu dă roade nu este bun la nimic. Terenul poate să difere, unul să fie mai roditor și altul mai puțin dar acest lucru se poate rezolva. Și eu mă pun de multe ori în fața Tatălui și spun: Doamne, dacă tu nu mă sapi, nu mă uzi, nu-mi pui gunoi la rădăcină n-o să scoți nimic din mine. Știu că ai multă răbdare cu mine, pentru aceasta îți cer să mă fertilizezi cu îngrășăminte, cu Duhul Sfânt, nu-mi ajunge numai cuvântul. Dacă vezi că nu mă convertesc cu binele îți dau dezlegare să o faci în mod forțat pentru că numai prin mine însămi nu cred că o să reușesc. Mi-ar plăcea să o pot face eu singur dar îmi dau seama că este mult peste puterile mele. Fă ce vrei, trage-mă după tine, aruncă-mă, scutură-mă numai să pot până la urmă să dau și eu rod.

  

Care sunt roadele care le aștepți de la mine? Umilința, răbdarea, blândețea, o inimă generoasă și amabilă, să mă asemăn dacă se poate cât mai mult lui Isus. Îmi lipsește curajul, sunt un laș, fricos, leneș, ca un pui de pisică dacă nu te supără comparația. Nu știu de ce le repet, tu le ști mai bine decât mine. Ai grijă Doamne de acest pisoiaș, nu știe săracul ce vrea. Simt că izvorul vieții, care este Isus Cristos, mă inundă ca un râu. Ce-ar fi de mine dacă nu m-ai uda? Vreau să fiu ca un burete pentru această apă, să mă umplu de ea, să o simt vie.

   

Dumnezeu ascultă întotdeauna vocea celui umil ne spune psalmul de azi. Am în vedere ceea ce vă spuneam adineauri, pe Isus crucificat care striga Tatălui să-l scoată din coșmarul prin care trecea. Pare că Dumnezeu nu voia să-l audă, și aceasta când cel drept și fără de păcat cerea îndurare. Când eu mă plâng, sau altcineva o face, cu multă suferință și durere ni se pare că nu ne aude nimeni. Dar, citim înaintea psalmilor cartea lui Iov ,carte ce vine în contradicție cu aceștia. Cel sărac și drept este pus la pământ de Dumnezeu. Acest Iov folosește în lamentările lui cuvinte greu de egalat în duritate și reproș. Cine o să-mi dea cuvinte să mă apăr de tine Doamne spune Iov? Până la urmă, tot  cuvintele tale o să fie acelea care o să mă apere. Cred că și cuvintele grele pe care ți le arunc atunci când mă plâng de ceva tot tu Doamne mi le dai.

  

 Isus folosește de asemenea în durerea lui cuvinte de reproș: ,,Eli, Eli lama sabactani”. De ce mă chinuiești, eu sunt inocent, mi-am făcut datoria. Isaia spune și el: nu o să se întoarcă la mine cuvintele dacă nu-mi fac treaba pentru care am fost destinat. Datoria lui Isus a fost să mă caute și să mă ude cu roua sfântă a apei coastei lui pentru a mă curăța de păcate.

   

Dar și psalmii au adevărul lor, doar sunt veniți din gura lui Dumnezeu. Ne arată că Tatăl ne răspunde dar nu atunci și cum vrem noi. De un lucru  poți fi sigur, nici un fir de păr din capul meu nu se mișcă fără știrea lui. Știe tot. Pare că nu aude, stă liniștit și nu zice nimic în timp ce eu mă perpelesc, ard încet încet. Oare chiar am rămas singur pe lume?

   

Când a dat răspuns Dumnezeu la toate  plângerile? După cele întâmplate pe Golgota. Iar răspunsul a fost pe măsură: chemarea la viața veșnică și întronarea lui Isus peste toată lucrarea.

   

Și pe noi ne așteaptă aceeași soartă. Motive de suferință și plânset îți dă această viață din abundență. Poți fi într-un miting continuu de protest. Sunt unii care sunt parcă născuți pentru așa ceva. Morocănoși și gata de comentat încă din momentul când au văzut lumina zilei. Nu le convine nimic, veșnic au probleme. Numai ei. Ca și acel evreu dintr-un lagăr de exterminare nazist care a lăsat scris pe o bucățică de hârtie găsită după terminarea războiului; ,,Cred în continuare în Dumnezeul lui Israel chiar dacă el a făcut totul să-mi pierd încrederea în el”. Așa și pe cruce ,fiul iubit își dă viața pentru tine, nemulțumitul, chiar dacă tu faci totul în contra lui. Există o teorie a plângerilor, a nemulțumirilor care spune că și acestea pot constitui rugăciuni dacă vin din străfundul inimii. Din toată ființa mea strig Doamne către tine, nu-mi ascunde fața.

  

Speranța că Dumnezeu o să te ajute nu trebuie să lipsească, nădejdea că el și numai el te poate ajuta. El are răspuns la tot ce mă doare. Nu spuneți multe cuvinte în rugăciunile voastre ne spune Isus. Aud câteodată în unele biserici un turuit mărunt așa ca de un motor silențios, sunt persoane care cred că se roagă. De fapt recită o înșiruire de cuvinte și cu cât o fac mai repede cu atât cred că-i mai bine. Câteodată, chiar și în timpul predicii ,câte o doamnă în vârstă își continuă bolboroseala. Te rog să taci doamnă. Ce înșiruire de cuvinte fără noimă șoptești în loc să-l lași pe Dumnezeu să-ți vorbească? Altceva este atunci când insiști. Vin în seara aceasta Doamne în fața ta așa cum am fost și ieri și alaltăieri, și acum trei zile și voi veni și mâine și poimâine până când voi ști că m-auzi. Avem exemplul văduvei care a fost în stare prin insistențele ei să-l facă pe judecător să-i dea dreptate. Nu folosește multe cuvinte , cere numai dreptate, dar zi după zi, iar și iar. Câteodată o liniște face cât o mie de cuvinte. Dacă în tăcerea ta ai să simți prezența lui Dumnezeu te asigur că nu o să mai ai nevoie de vorbe.

   

Isus ne promite că nu este posibil ca Tatăl să-ți asculte rugăciunea și să nu te ajute. Dar, nu poți începe Tatăl nostru dacă înainte nu i-am iertat pe cei care m-au rănit. Poți fi sigur că îți bați gura degeaba. Te înșeli pe tine însuți. În plus, având convingerea că te-ai rugat o să treci deja la faza de așteptare a răspunsului, de rezolvare a problemei. Pot să te asigur că acesta nu o să vină. Multe parabole pomenesc de iertare cum este cea a datornicului. Dacă nu ierți, tot și de multe ori nu începe nici o rugăciune. Ba da, ar fi una, dă-mi puterea Doamne să iert pe …., și te gândești la cel care te-a rănit cel mai tare, numai așa o să-mi pot continua rugăciunea. Dacă te gândești bine, noi suntem ca niște furnici, ce răni așa de grave își pot face una celeilalte? Ce ofense sunt acestea în comparație cu păcatele noastre față de cel care ne-a creat. Neascultarea, să nu ai încredere în el, să-i întorci spatele, să trăiești ca și cum tu te-ai creat pe tine însuți.

  

 Să vă fie clar, nu voi spune te iert unei persoane care nu-ți cere acest lucru, ar fi ca și cum ai da cu parfum pentru cineva care nu are miros. Este o faptă inutilă. În inima mea, încă din momentul în care cineva mi-a greșit trebuie iertat, trebuie să avem doar răbdarea să ne-o ceară. Iar iertarea trebuie să fie definitivă, irevocabilă, fără drept de apel, fără urmări, fără condiții. De 70 de ori 7 adică întotdeauna, numai să mi-o ceară. Dacă cineva îmi greșește de atâtea ori spune evanghelia, dacă îmi cere iertare de câte ori trebuie să-l iert? Rețineți : dacă îmi cere iertare. Isus iartă întotdeauna pe cel care se pune la picioarele crucii, este una dintre formele de spovedit. Așa face femeia care-i spală picioarele, hoțul cel bun care se spovedește pe cruce, femeia adulteră. Ce ni se întâmplă nouă este corect spune hoțul, faptele mele merită pedepsite. Ce confesiune mai bună vrei? Și plata vine imediat, chiar azi ai să mă însoțești în împărăția cerurilor. Pe ceilalți din apropierea crucii, soldați și înalți preoți Isus nu le spune că i-a iertat, îi cere doar Tatălui să-i ierte că nu știu ce fac. Nu știu nici măcar să ceară iertare. Nu le spune prin viu grai : v-am iertat, dar în inima lui ei erau absolviți încă de când l-au arestat.

  

 În ziua de azi nu poți spune că cineva greșește pentru că vrea cu tot dinadinsul. S-a ajuns la un așa înalt grad de ignoranță în tot ceea ce facem că nu ne dăm seama că am rănit pe cineva. Cum pot unii să disprețuiască cu așa ardoare pe cel care i-a creat? Cât întuneric poate să aibă aceștia în sufletul lor? N-avem cum ști, nici ei nu știu, singurul Dumnezeu știe și-l doare.

  Să-l lăsăm pe Isus să ne ude cu roua coastei lui, să ne îmbibe de viață iar noi să putem înflori și da rod la rândul nostru. Să începem cu iertarea.

  Juan Bernardo ,preot