Parohia Coslada 18.07.2015 ora 2025
Diviziuni
Prin intermediul prorocului Ieremia Dumnezeu ne invită să ne
facem un examen de conștiință și aici mă refer la noi, păstori ai bisericii.
Vai de acei care o să-mi lase oile să se împrăștie. Niciunul din creștinii care
vin la biserică nu este proprietatea păstorului acesteia. El este pus acolo
să-ți fie de ajutor cu un sfat în așa fel încât sufletul tău să-și afle pacea.
El este pus acolo spune profetul Ieremia, ca oile să nu trăiască speriate de ce
o să vină. Ele trebuie să știe că
au primit prețiosul dar al cuvântului, al evangheliei. Păstorii trebuie să fie
capabili să umple sufletul de speranță, să poată arăta cât de mare este gloria
lui Dumnezeu. Să fie convinși fără nici o urmă de îndoială că Tatăl ne duce în
brațele sale ca și păstorul cel bun pe oaia obosită sau rănită. Și noi păstorii
bisericii suntem oi la rândul nostru. Aceste cuvinte nu ar trebui să le uităm
noi, cei care suntem destinați a fi umili păstori, fiecare în parohia lui.
Trebuie să slujim turma care ni se dă în îngrijire și nu ea să ne fie nouă
sclavă. Turmă sfântă pe care Duhul Sfânt, prin botez a separat-o de lumea care
ne înconjoară ca să fim moștenitori ai Tatălui.
Dumnezeu promite prin gura lui Ieremia că va
trimite poporului său un păstor pe care o să-l cheme domn al dreptății. Acest
păstor o să fie Isus, nu este trimis numai ca păstor ci și ca un miel. Miel pe
care îl mâncăm la fiecare împărtășire și cu aceasta celebrăm eliberarea noastră
din moarte adică din păcat, de sub lege după cum ne spune sfântul Paul.
Păstorul acesta s-a așezat pe tronul lui, crucea, și-a dat viața pentru oile
sale. El nu numai că a murit pentru noi, prin moartea lui ne dă viață nouă, oile
iubite. Așa a intrat în noi, suntem cu el o singură carne și un singur suflet
și așa împreună cu el putem să ne adresăm lui Dumnezeu din ceruri cu apelativul
de Tată. Cum toți putem să-l numim tată
pe Dumnezeu nu poate fi nici o diviziune în sânul bisericii.
Vedem în continuare grupuri de creștini care se simt cu o
anumită religie, alții care resping un episcop sau preot pentru că nu este din
satul lui de exemplu. Grupuri formate care cred că ei sunt cei care reprezintă
biserica, nu trăiesc să-i servească pe ceilalți ci sunt în competiție
permanentă. Nu sunt în stare să înțeleagă ce a făcut Cristos care a dărâmat
toate zidurile care ne separă, inclusiv acel care separa poporul lui Israel de
celelalte popoare păgâne. A trebuit s-o facă prin sfâșierea propriului trup și
aceasta ca să avem toți același spirit cu care să-l invocăm pe același Dumnezeu,
unic și sfânt, ca tată la toți în mod egal. Pentru aceasta Isus a abolit legile
toate, nu mai avem decât una singură, cea a iubirii. Mai greu de respectat este
această singură lege decât sutele de legi care le aveau iudeii. Mai ales când
trăim într-o lume pusă pe războaie mai
mult decât oricând.
Dacă biserica copiază tendințele actuale ale
lumii plină de orgolii, divizată în grupuri unul mai sfânt decât celălalt
atunci această biserică merge împotriva evangheliei. Dacă nici măcar în această
mică parohie nu formăm în Isus un singur trup înseamnă că grația lui Dumnezeu
în noi a fost pe degeaba. Ne spune sfântul Paul că harul lui Dumnezeu l-am
primit cu toții și în măsură egală. Pentru ce vrem să-l aruncăm la gunoi?
Spiritul Sfânt este acel care face în noi minunea de a fi unit cu celălalt și
așa biserica să fie ca și o oglindă în care să se vadă lumea aceasta atât de
neîncrezătoare. Inima omului tinde spre competiția cu celălalt, este atunci
clipa când de fapt apare diviziunea. De asemenea diviziunea între creștini este
datorată și celor care spun că sunt prietenii acestora. Se ajunge până acolo că
se taie însăși trunchiul acestei societăți, familia. Nu există nenorocire mai
mare într-o societate decât despărțirea
familiei.
Păstori ai societății noastre nu sunt numai preoții, de
asemenea autoritățile poartă răspunderea bunăstării familiei. Toți cei care
luptă pentru a diviza lumea nu aduc decât durere și amar în sufletele
oamenilor.
În ziua de azi este
considerat normal să întâlnești în aceeași casă copii de-ai mamei, alții de-ai
tatălui, poate că mai au și copii care să fie de amândoi. Mama divorțată, tatăl
cu familia proprie abandonată, copii care se mută la fiecare două săptămâni de
la casa mamei la cea a tatălui biologic. Nenorocirea este că se consideră
lucruri normale, la modă. Este ocazie rară să întâlnești o familie clădită pe
dragoste și cu frică de Dumnezeu. Frică să nu-l supăr și să știu că-l dor
păcatele mele nu frica de un Dumnezeu polițai. Dragostea adevărată într-o
familie este aceea care înțelege și iartă, care rabdă și așteaptă.
Să lăsăm cuvântul
domnului să intre, să ne curețe și să scoată afară din noi tot ce ne duce la
descompunere. Numai așa noi și la rândul ei biserica putem apărea în fața lumii
ca o societate în care respectul, umilința, generozitatea, pacea să fie ca un
râu învolburat. Așa cei din jur vor înțelege cine suntem, un far care luminează
în ceață, înțelepciune pentru o lume ce trăiește în greșeală și care până la
urmă trage ponoasele acestor erori. Erori cum ar fi lipsa înțelegerii, a liniștii
sufletești și a păcii, o neliniște care te face să fugi uneori chiar de propria
ta viață. Te ascunzi după pahare, după prafuri care îți duc mintea în alte
lumi. Sau încerci să ți pasul cu ea într-o cursă înnebunită după cumpărături.
Oare ăștia suntem noi, oare acesta sunt eu?
Dacă râul de pace
este înlăuntrul tău, este Cristos însuși, înseamnă că spiritul lui Dumnezeu
care este pacea întruchipată o să-ți dea totul. O să vezi cât de ușor o să le
poți duce toate, cu bucurie chiar. Fața opusă este cea care îți taie rădăcina
cea mai intimă a propriului suflet, a propriei identități. Aceea de a fi
copilul lui Dumnezeu, oița turmei sale de care are atâta compasiune, atâta
dragoste, pentru care a plătit prețul suprem, pe propriul fiu.
Juan Bernardo , preot
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu