Pâine sau cuvânt

26 iulie parohia Coslada, ora 12:36
Pâine sau cuvânt

În această zi începem cu lectura din capitolul 6 din evanghelia după sfântul Ioan. În tot acest capitol Isus ni se dezvăluie și ni se dăruiește ca și pâine. Pâine ce ne aduce viață fără sfârșit, cea pe care Dumnezeu ne-o dorește. Ne dă această pâine sub forma cuvântului, Sfântul Petru spune: numai tu ai cuvântul vieții, de cuvântul tău are nevoie inima omului. Dacă o comunitate, o biserică duce în traistă pâinea domnului o să poată să o dea și altora să mănânce. Sufletul are nevoie de mai multă hrană decât trupul. Trup care după ce mă servește pe această lume am să-l părăsesc dar eu nu sunt acest corp. Trebuie să am grijă de trup, el mă poartă prin această lume, este un dar al lui Dumnezeu.
  Au mâncat tot peștele și a și rămas, Tatăl nu are măsurată generozitatea, nici dragostea care-ți este dedicată. Omul de azi , subnutrit spiritual caută sațietatea în vitrine și cu cât cumpără mai mult umplându-și casa și burta cu atâta devine mai anemic, mai slab.  
  Mă gândesc la această mână a lui Dumnezeu care se deschide numai ca să mă sature, fără limită. O imagine veche, pe vremea noastră destul de cunoscută era aceea a pelicanului pictată de multe ori chiar la poarta sfântului sacrament, pelican care cu ciocul își făcea o rană în piept de unde scotea hrana pentru puii înfometați. Așa și Dumnezeu ,a smuls din propriul piept viața și ne-a dăruit-o nouă sub forma fiului său iubit. Așa de mult a iubit Dumnezeu lumea, sau pot spune atâta mă iubește că ne-a dăruit propriul fiu. Cel care-l primește și se alimentează cu el ,indiferent de cât de mizerabilă viață are o să-i fie îndestulată și fără de moarte. 
 Era fiesta iudeilor, Paștele, nu era încă Paștele lui Isus Cristos. La aceste sărbători mielul era omorât în templu după care era mâncat acasă. Aceasta se făcea în memoria ieșirii din Egipt. Paștele lui Isus nu este ieșirea dintr-o țară, de pe un pământ ci ieșirea mea din moarte și așezarea pe tronul lui Dumnezeu împreună cu Isus. Acesta este Paștele creștinului, acela în care Isus Cristos este adevăratul miel, care odată mâncat te face să intri în altă dimensiune, cea eternă. Era multă lume, cinci mii, iar Isus pentru a vedea credința lui Filip întreabă cam ce sumă de bani ar fi necesară pentru a cumpăra pâine. Acesta răspunde că are 200 de dinari, era salariul unui zilier pe un an de zile și totuși nu ar ajunge nici măcar pentru o coajă de pâine pentru fiecare. Isus care este pâinea vieții nu se gândește să dea o coajă fiecăruia, el vrea să îndestuleze pe toți. El se dăruiește tuturor nu pentru a amăgi foamea pe moment, el este pâinea vieții. El seamănă viața de forma ca aceasta să răsară în fiecare dintre noi. Numai așa o să putem striga și noi ca și sfântul Paul: nu mai sunt eu care trăiesc în mine, este Isus cel care mă conduce către viața eternă. 
 Nimic din această lume nu o să te sature, foamea omului este infinită. Este dorința de a te vedea egal a lui Dumnezeu așa cum de altfel acesta ne-a făcut, după imaginea lui. Nimic nu o să-mi fie de ajuns până când nu o să ajung să fiu așa ca și tatăl meu. Căutăm tot timpul să ne umplem viața cu lucruri care mai de care mai deosebite ,mai scumpe, crezând că ne vor da satisfacție deplină. Și tot așa cu cât avem mai mult vrem și mai mult. Până într-un moment în care spui: acesta nu sunt eu, cu toate odoarele pământului  la mine în casă. Prefer să fiu al Tatălui, chiar sărac lipit, cu Isus în mine care mă duce de mână. Îmi dă sângele lui ca și pelicanul la puii săi. Îmi dă sângele când mă împărtășesc și când îi ascult cuvântul.
 Sfântul Augustin spune: am inima neliniștită, caut odihnă fără încetare. Nu o să-mi găsesc pacea până când nu o să o întâlnesc la Dumnezeu.
 Este un băiat care are 5 pâini de orz și doi pești spune Andrei, aceasta este nimic pentru atâția. De ce ne spune evanghelistul că era iarbă în acea zonă ? Isus este însăși viața, să nu ne mirăm dacă și natura în jur este plină de viață. Munții din Galileea sunt golași, plini de mărăcini este exclus să întâlnești iarbă prin zonele acelea. Relevant în acest tablou este și atitudinea mulțimii, aceea de odihnă, odată așezați pe iarbă aceștia sunt liniștiți, se odihnesc. El își duce oile pe pășuni fragede se spune în evanghelie, iarba are sensul de viață, trai în abundență. Cum este să te așezi pe iarbă la masa domnului ? Câtă liniște poți avea că totul este rezolvat, trebuie numai să accepți invitația. Ce picnic ceresc poate să fie unde fratele mai mare, Isus Cristos însuși mă servește? Când această mâncare vine direct din mâinile lui o să ne ajungă la toți și o să și rămână. Mai rău este când vreau totul pentru mine și-mi închid inima pentru ceilalți. Noi o facem la scară mică, cu cei din jur dar puterile acestei lumi o fac la scară planetară, sunt în stare să doboare popoare întregi.
 A început împărțirea alimentelor, pâine și pește la cei care erau așezați pe iarbă. Sunt creștini care stau așezați în fața Domnului așa ca și Maria la picioarele crucii, cu sufletul deschis și cu speranță. Alții stau în picioare, sunt tot timpul în trecere, merg și ei la biserică din când în când, și noi credem în Dumnezeu spun ei dar ști, acum sunt ocupat, poate mai târziu. Cei așezați au mâncat, înseamnă că ceilalți care stăteau în picioare nu erau serviți. Ei se alimentează de teoriile și ideologia acestei lumi, de promisiunile pe care aceasta le face, desigur care nu se împlinesc sau dacă se împlinesc prețul plătit este imens. Oricum cu ceea ce primesc nu se satură. Nu este mai simplu să mă așez, să privesc mâinile lui Isus cum rup și împart pâinea? Nu trebuie decât să întind brațele și să iau ce-mi oferă. Nu este numai pâine și pește este viața eternă care ți-o dă. Te iubește mai mult decât îți poți imagina, eu, Juan Bernardo sunt cel nedemn de sacrificiul lui. Un părinte , un frate nu te întreabă dacă meriți să te iubească. Te iubește pentru că ești sânge din sângele lui și te vrea fericit, puternic și sănătos, liber ca fiu al lui Dumnezeu  și nu sclavul acestei lumi care ne amărăște atâta.  De multe ori, pentru lucrurile care credem că ne lipsesc dar  considerate indispensabile  de către mintea noastră omenească. Nu înțelegem că odată ce îl avem pe el avem totul.
 Să nu se piardă nimic, trebuie să adunăm tot ce a rămas. Dragii mei, v-o spun vouă că sunteți aici, la mulți s-a împărțit pâinea în momentul botezului, pâinea Duhului Sfânt. Păcat de ea, totul s-a împrăștiat, s-a pierdut. Se botează un copil, ies din biserică și nu mai calcă niciodată pe aici. Ce au făcut cu acest sacrament? L-au aruncat la gunoi. La prima comuniune, care de obicei rămâne unică ți se dă sub forma pâinii însuși Cristos, tu ești deja un custode , un templu. Nu putem arunca nimic, în schimb, chiar în biserică aruncăm multe la gunoi. Știți parabola cu femeia care nu era evreică, sărmană, umilă cum îi răspunde la Isus. Lasă-mă să strâng măcar firimiturile care cad de la masa voastră. Ceea ce noi aruncăm din sacramente, din tot ceea ce este prezența lui Isus între noi, mulți care au sufletul neîmpăcat , rănit , ar aduna firimiturile ca să-și vindece foamea.
 Cine este acest copil care are în traistă pâinea și peștele? Ești tu, eu , biserica. Ce ne oferă biserica  să ne alinăm foamea? Pe Isus, iar acesta în tine o să înmulțească, și-o să facă să ai din abundență tot ce-ți dorești. O să fi mai bun, o să ierți mai ușor, o să fi mai mulțumit, o să ai din belșug de toate astfel că o să poți da și la alții. Sunt biserici care le țin bine închise, în sacristii sau după uși bine zăvorâte aceste pâini ale vieții care sunt evangheliile. Nu vor să dea această pâine nimănui, o țin doar pentru ei. Pâinea vieții nu se vinde și nu se cumpără, Dumnezeu nu este un afacerist, el este tatăl meu. Este și tatăl aceluia care este distrus, care nu a avut această pâine la timpul ei, să poată crește viguros, iar acum viața i se consumă în droguri sau alcool, în disperare ,în frică de ce va urma, în sclavia față de atâtea și atâtea lucruri. Acesta are nevoie de alimentul lui Dumnezeu ,ca să nu se mai simtă sclavul nimănui. Nu-i explica unde trebuie să și-l cumpere, dă-i-l tu, ai suficient dacă ai știut să te așezi pe iarbă și l-ai primit din belșug. 
 Nu vreau să fiu pisălog dar trebuie să vă conving că pâinea ce ne vine sub forma cuvântului lui Dumnezeu este ceea ce ne satură cu adevărat.
 Au strâns 12 coșuri de firimituri de la cei care au mâncat. Resturi de ceea ce le-a fost peste ce aveau nevoie. În schimb cei care nu au mâncat, cei care n-au știut să se așeze pe iarbă și să întindă mâinile să primească pâinea vieții de la cel care este însuși viața nu erau nici sătui și nici nu aveau în plus ceva ca să dea și la alții.
 Să nu fim ca ei, luați această pâine și mâncați, săturați-vă și dați și la ceilalți. Începe să dai această pâine la cel de lângă tine , dă-o copiilor tăi în primul rând. Nu-i lăsa să crească fără acest aliment, la adolescență o să aibă multe dureri de cap dacă nu l-ai hrănit bine. Împarte pe cât este posibil euharistia și la ceilalți. 

   Juan Bernardo, preot