Maturitate

Parohia Coslada 28 iunie 2015, ora 12:37
Maturitate
Mulțumesc Doamne că m-ai eliberat și nu ai lăsat ca dușmanii să râdă de mine. Am repetat acest refren la psalmii de azi. În inima noastră adăpostim aceste cuvinte de mulțumire. Venim aici frații mei dragi să fim mai aproape de Isus ridicând ochii noștri către el, crucificat și glorios. Putem să-l binecuvântam pe Tatăl spunând: mărire ție pentru că m-ai eliberat. 
 De cine m-ai scăpat? De ce ai făcut-o? Cum?
 De râsul triumfător al inamicilor mei. I-ai păcălit Doamne, de acum nu se vor mai ridica împotriva mea așa cum sunt păcatele care au puterea să mă distrugă, să-mi înece viața. Așa îmi pot schimba ele cântecul în plânset. În același psalm spui că ai schimbat doliul cu dansul. Euharistia este o sărbătoare pentru că Domnul mi-a luat de pe umeri jugul păcatului. N-o să mai poată să râdă de mine dușmanul crezând că m-a prins în capcană. 
 Cine a făcut aceasta? Cine a fost negociatorul? Prin intermediul cui s-a realizat această salvare, mântuirea mea? Cine a plătit? Răspunsul este simplu: Isus Cristos.
 Când îl vedem pe cruce nu este o chemare să-l jelim ci să strigăm victorioși: Doamne , tu ești stânca mea, tu mă poți salva, mi-ai rupt lanțurile. Cușca în care eram închis ai rupt-o tu prin carnea ta, pe cruce. M-ai lăsat fără păcat, ai împrăștiat negura, de acum razele tatălui mă pot mângâia. Este urgent să-l căutăm și să-l descoperim în străfundul sufletului ca să nu ajungem să fim o biserică sub-alimentată, anemică. Cereți ajutorul Spiritului Sfânt ca să puteți descoperi și interpreta faptele lui Isus așa cum au făcut-o evangheliștii și sfinții apostoli. Ei ne transmit nouă cine era Isus.
 Ce ne povestește azi sfântul Marcu nu este o anecdotă de-a lui Isus. Evangheliștii nu narează viața lui Isus ci forța cuvântului său și cine este el ca persoană. În acest pasaj ne spune că Isus s-a dus pe celălalt mal și că era înconjurat de multă lume. Șeful sinagogii, de fapt șeful spiritual al acelui norod se apropie de Cristos, îngenunchează și cu credința  adevărată pe care numai umilința și durerea ți-o poate da îi prezintă situația în care se găsește cum o spune chiar el : copila mea. Este în ceasul de moarte, vino, pune-i mâinile. Între timp vine cineva și-l îndepărtează de Isus spunându-i să nu-l mai deranjeze degeaba. Fata a murit. Isus aude și-îi spune: -Nu-ți fie frică, ajunge doar să ai credință. A luat cu el pe discipolii cei mai neîncrezători, pe aceiași care i-a luat și în grădina Ghetsimani, aceiași de pe muntele Tabor ca să vadă că el face toate lucrurile noi, ce până la el nu au mai fost făcute. Părea că însăși moartea se folosea de numele lui, el care este izvorul vieții. Trebuiau să vadă pentru că erau greu de convins că în fața dificultăților sau chiar a morții, în momentul în care te prăbușești cuvântul lui Dumnezeu se impune, este atotputernic. Și aceasta pentru că el a creat totul în afară de moarte cum am auzit în prima lectură de azi.
 Nu tremura, este suficient să crezi. Ce este credința? Încrederea deplină în puterea Tatălui meu, care face ceea ce lumii întregi îi este imposibil să realizeze în ciuda tuturor proiectelor pe care umanitatea le are. Acum se caută medicamente și tehnici medicale astfel ca omul, dacă se poate să trăiască în veci. Ce oroare. Să mă trezesc secole de acum încolo, eu, un bătrânel cu numele de Juan Bernardo  în fiecare dimineață cu același corp care cu fiecare zi este tot mai firav, cu remușcările pe care mi le dă fiecare zi, să nu mă pot elibera de acest corp de moarte cum zice sfântul Paul.
 Isus intrând în casă aude vaiete, lume bocind, plângeau chiar și cei care îl însoțeau. De ce îl acompaniau, ca să vindece durerea de cap a vreunuia dintre ei? Sau să le deschidă ochii de carne, biologici? Sau pentru că au întâlnit în el motivul pentru care toate s-au făcut?  Nu, ci să vadă toți că persoana lui este însăși imaginea și puterea lui Dumnezeu pe pământ. 
 De ce nu ne apropiem de Isus  pentru a căpăta o nouă identitate? Sau să descopăr pe aceea pe care Tatăl deja mi-a dat-o?
 Isus se apropie de copilă spunând că nu este moartă ci adormită. Lumea se râde de el așa cum se râd și de tine dacă arăți celorlalți speranța în bine întru-n mediu de dezamăgiri și eșecuri. O să creadă că vi de pe altă planetă. Tuturor acestora răspunde-le: eu trăiesc în înțelepciunea crucii, ea este cea care a învins moartea. Trăiesc în spiritul lui Isus care este dătător de viață, face ca oasele să se ridice în picioare și să-l laude pe Domnul pentru că este domn al vieții. Se apropie de fetiță, o ia de mână și-i spune: cu tine vorbesc copilă, scoală-te. Să te ridici nu înseamnă numai să te pui în picioare, fizic vorbind. Aici este vorba de a te ridica din plecăciune, trăiești încovoiat de spate, ești ca și un mort viu. Societatea te duce unde vrea, doar ești mort, nu te poți împotrivi. Nu ai capacitatea de a te deplasa doar prin puterile tale, nu ai înțelepciune suficientă ca să poți discerne care este drumul tău în viață. Te mână, te adună, nu mai poți nici să gândești, au făcut-o ei deja pentru tine, nu-ți mai bate tu capul, o facem noi în locul tău. Lumii îi place să ia decizii care te privesc pe tine, inclusiv cele care se referă la Dumnezeu.
 Fata se ridică în picioare, în acest caz este unul de înviere, de ieșire din letargie care a ținut-o adormită, paralizată. Evanghelistul ne spune că a început să umble, normal ar fi fost să rămână o perioadă de convalescență în pat. Umbla singură, fără nici un sprijin. Până în acel moment biata fetiță era calificată cu apelativul de ,, copilă”, abia acum ne specifică sfântul Marcu vârsta acesteia; 12 ani. Pentru ce ne spune acest amănunt? Cu această vârstă o femeie în acele vremuri era considerată persoană majoră. Putea să se mărite și să aibă copii. Șeful sinagogii și-a crescut fata cu multă grijă , cu tot ce și-a dorit. Așa cum autoritățile au grijă de poporul lui Dumnezeu când acesta nu a ajuns încă la majorat. Să vedem dacă m-ați înțeles. Să te ducă unde vor după interesul pe care îl au la momentul respectiv, fie puterea care ar fi. Acest popor nu a trăit încă experiența de trăi liber, pasionați de dragoste către acel care încă din vechiul testament vine și spune: tu ești soția mea. Relația dintre noi trebuie să fie de iubire fără margini, de libertate, una atât de mare cum spune Isus Cristos ca și cea pe care eu o am. Îmi dau viața liber spune el, nimeni nu mi-o ia, sunt eu cel care o dă. O dau pentru tine, aceasta cu siguranță este o relație matură, adultă. 
 Spune Isus către cei care au avut în grijă de fată să-i dea ceva de mâncare. Faptele care ni le relatează evangheliile sunt demne de meditat. O să vedeți relația directă a acestora cu poporul lui Dumnezeu din vechiul testament. Nu putem sta permanent în copilărie ca și cum inima noastră, conștiința, voința nu s-ar maturiza de forma să putem avea o relație liberă cu Dumnezeu în chiar mijlocul acestei lumi. Să avem putere de decizie, să putem discerne între bine și rău. Îmi spun mulți tineri: părinte, nu ne dăm seama ce-i bine și ce nu. Înseamnă că ești încă un copil chiar dacă ai 25 de ani. Cine ia decizii în locul tău, cine-ți subjugă voința? Ce faci, umbli orbecăind prin viață dând cu capul și în ceea ce este ușor de văzut și de evitat? Avem nevoie de o biserică adultă dragii mei, nu o biserică adolescentă, să faci întotdeauna ce ți se zice. Trebuie să ai criterii de judecată bine clarificate, cuvântul lui Dumnezeu este înțelepciune. Cuvânt care trebuie să-l mănânci, să te alimentezi cu el.
 Dacă o comunitate de creștini, o parohie, un ordin religios, biserica întreagă nu se nutrește de cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu este o biserică adormită sau moartă. Așa ca și copila. Cel puțin inertă, letargică ce nu poate fi mișcată cu toate valurile pe care istoria le aduce peste noi. Trebuie să avem rădăcinile adânc înfipte în Cristos ne spune sfântul Paul, pentru aceasta trebuie să cunosc, să mănânc cuvântul domnului. Cum citești o carte care îți place?  Parcă o mănânci. Numai așa o să te fortifici spiritual.
 Ce fac eu să ajung să cunosc înțelepciunea lui Cristos care este aceea de un fiu adult care are o dragoste liberă, respect și ascultare față de tatăl său? De obicei un fiu are o relație cu părinții săi din pură necesitate. Vine un moment când adolescent fiind vrei să devii independent, să rupi legătura cu mama și tatăl tău pentru ca apoi, matur fiind, să recuperezi această relație, acum adultă, vie, înțeleaptă, generoasă, liberă. Sunt multe parohii subnutrite în această lume.
  Vă spun de atâtea ori să nu vă mulțumiți doar cu ce primiți la biserică, doar cu lectura și meditația ce o primiți de la preot. Umpleți-vă de înțelepciunea lui Cristos astfel ca nimeni să nu vă poată amăgi, nici în biserică și nici pe stradă. Biserica nu poate rămâne continuu ca o sala de mese unde mâncarea o găsești întotdeauna pregătită. Ești și tu invitat să participi la prepararea acesteia, acolo în casa ta, cu Scriptura  în mână. Nu putem să rămânem toată viața într-o copilărie spirituală, să asculți și să crezi numai ce spune preotul sau altcineva mai citit ca tine. Trebuie să pui mâna pe Biblie, să meditezi, să cauți, numai așa o să te poți maturiza și-o să poți lua decizii de om adult spiritual. Numai atunci o să fi liber.
 Știm că biserica este soția lui Isus, o soție fecundă care scoate din sânul ei copii botezați. În zilele noastre pare mai degrabă o soție sterilă, nu are soț, este seacă. Nu fructifică, nu apar vocații. Cum să apară acestea într-o casă sau într-o parohie unde nu este credință? Unde obosim când predica durează mai mult de 7 minute dar nu obosim ore și ore în fața televizorului unde se vorbește întruna dar nu se spune nimic. Și pe deasupra, credem tot ce se spune. Așa pierdem încetul cu încetul capacitatea proprie de gândire și de luare a unor decizii.
  La casa noastră Europa i s-a pierdut sufletul, i-a fost luat și aceasta pentru că ea a vrut. Cu noi s-a întâmplat la fel. Sufletul este cel care te ține activ, el este cel care le mișcă pe toate, este nucleul ființei tale. Pentru aceasta nu-l poți vinde în schimbul unei comodități aparente, să nu te mai preocupe nimic. Viața este cea mai importantă și dacă nu te abați de la drum o să ajungi la plenitudine. Drumurile întortocheate termină întotdeauna în pierzare.
 Frate drag și dragă soră, alimentează-ți sufletul și gândurile cu cuvântul lui Dumnezeu astfel ca tu însăți să fi cel care dă răspunsurile la întrebările sau atacurile pe care societatea de azi le îndreaptă fără milă împotriva ta. Nu există înțelepciune mai mare decât cea a crucii, să simți că ai putea să-ți dai chiar și viața în mod voluntar pentru cel de lângă tine. Și aceasta pentru că iubești. Lumea vede aceasta ca o neghiobie. Ne-o spune sfântul Paul cu toată dreptatea că înțelepciunea omenească ajunge să se manifeste câteodată ca și nebuna casei. Ne duce exact acolo unde ne-am căutat-o. Ce bine ne simțim noi aici în turnul cristal, putem vedea totul fără ca cineva să poată să ne atingă. Vedem cum lumea sângerează din cauza urii, războaie, crime, avorturi, cu cât mai mulți poate omorî o bombă cu atât mai bine. Și noi, la scut de toate nenorocirile.
 Să fim ca și o lumină pentru lumea din jur, lumină care înseamnă înțelepciune și credință. Încercați  dragii mei ca măcar fii tăi, nepoții tăi să ajungă cât mai repede la maturitatea spirituală. Să nu rămână în copilăria spirituală, fără criterii clare și fără decizii proprii.

   Juan Bernardo , preot